Au început să se înmulțească mușcăturile de căpușe, astfel după o ieșire în natură, medicii sfătuiesc părinții să controleze copiii la întoarcerea de la locurile de joacă și să evite pe cât posibil zonele cu vegetație mare.
Capusele pot fi extrem de periculoase FOTO: Arhivă, Adevărul
„Ce este de făcut în cazul mușcăturii: extracția completă a
căpușei; prezentarea la medic pentru inițierea profilaxiei cu antibiotic;
urmărirea zonei mușcate timp de două-trei săptămâni, iar dacă apare înroșirea în
formă de cerc, prezentarea din nou la medic. Dar cel mai important punct este
dezinsecția atât a zonelor publice pline de copii cum sunt parcurile, curțile
de grădinițe și școli, locurile de joacă etc, cât și a celor private de către
firme serioase”, susține dr. Eduard Egri, medic de familie.
Mușcăturile de căpușe pot fi periculoase, astfel trebuie extrase
printr-o intervenţie chirurgicală cât mai…