
Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi, la Guvern, despre lipsa de personal medical din anumite spitale din ţară, un exemplu fiind spitalul de la Găeşti.
“Ştiţi foarte bine că am deblocat posturile din învăţământ şi din sănătate. Nu mai există obligativitatea unui memorandum în cazul în care cineva iese la pensie sau renunţă, îşi dă demisia. Automat, managerii pot să facă angajări. La sistemul de urgenţă nu există nicio restricţie, la fel şi la ATI. Acum, după discuţiile avute cu domnul ministru, o să mergem şi pe instituţiile mari spitaliceşti. Sunt programele naţionale, sunt şi ONG-urile, ‘Salvaţi Copiii’, “Caravana cu medici”, unde se încearcă să se meargă cu actul medical, cu prevenţia, cu controalele medicale în zona rurală, dar trebuie să recunoaştem că sunt câteva instituţii de elită, spitaliceşti, cum e Spitalul Universitar, cum este Institutul Fundeni, acolo se salvează vieţile, acolo intră pacienţii aproape fără…




