Marco Raduano, în vârstă de 40 de ani, șeful mafiei Gargano din regiunea Puglia din sudul Italiei, a fost surprins joi în faţa unui restaurant de lux din Bastia, Corsica, unde era la masă, alături de o femeie, scrie News.ro care citează CNN.
El a fost prins de aceeaşi unitate anti-mafia care l-a capturat pe Matteo Messina Denaro, un alt lider al mafiei care fost fugar timp de aproape trei decenii.
Raduano a fost inclus printre primii 10 cei mai periculoşi fugari de către Europol.
De asemenea, a fost reţinut şi cel care este mâna sa dreaptă, Gianluigi Troiano, care a fugit din arest la domiciliu în 2021, după ce şi-a desprins brăţara electronică. El a fost arestat joi la Granada, Spania, în timp ce ridica un colet.
Operaţiunea comună a fost ordonată de Direcţia regională anti-mafia din Bari, Puglia şi efectuată de carabinieri ai ROS şi comandamentul provincial din Foggia, Puglia. La arestare au cooperat şi Garda Civilă…