Sticle de vin în valoare de peste 1,5 milioane de euro au dispărut din La Tour d’Argent, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Paris. Cu 442 de ani de istorie, restaurantul a fost şi o sursă de inspiraţie pentru filmul de animaţie „Ratatouille”.
Printre sticlele lipsă se numără Romanée-Conti, vinuri excepţionale din cea mai prestigioasă podgorie din Burgundia. O plângere a fost depusă la poliţia franceză săptămâna trecută, dar nu a fost găsită nicio dovadă a unui furt.
Această ipoteză ar mai putea fi vehiculată şi pentru că sticlele sunt numerotate şi ar fi greu pentru un hoţ să le vândă discret. Potrivit ziarului Le Parisien, vinul ar fi putut dispărea oricând între ianuarie 2020 şi ianuarie 2024.
Descoperirea a fost făcută în timpul unui inventar de rutină la rafturile pe care se află 300.000 de sticle depozitate în La Tour d’Argent, „cea mai mare…