După aproape 20 de ani de la invocarea necesităţii construirii unei autostrăzi est-vest, jumătate din traseul schiţat atunci a devenit oficial.
Atuostrada A8 a intrat „în linie dreaptă”. Va costa 7,5 miliarde de euro și va avea 265 de poduri
De ieri, sectorul montan al A8 (Miercurea Nirajului – Leghin/Tg. Neamţ) are indicatorii tehnico-economici aprobaţi prin hotărâre de guvern. Tronsonul măsoară 159 km şi reprezintă jumătate din lungimea Autostrăzii Unirii între Prut şi Tg. Mureş.
Dacă punem la socoteală şi capetele tronsonului montan, unul atribuit deja (Moţca-Leghin/Tg. Neamţ) şi unul încă în licitaţie (Tg. Mureş-Miercurea Nirajului), putem să spunem că 2/3 din A8 sunt pe cale să intre în şantier.
„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi…