29 nov. – Acum 4 ore
29-11-2023
Alți 14 ostatici eliberați de Hamas au trecut în Egipt din Gaza, anunță armata israeliană
Forțele de Apărare israeliene (IDF) au anunțat că 14 ostatici au fost eliberați de Hamas miercuri seară – 10 israelieni și patru cetățeni thailandezi, relatează The Times of Israel și The Guardian.
Ei au fost transferați de Crucea Roșie din Fâșia Gaza în Egipt, prin punctul de trecere a frontierei Rafah.
Aceștia vor fi aduși la un punct de întâlnire unde forțele israeliene le vor verifica identitățile, înainte de a-i escorta în Israel printr-o poartă laterală de la punctul de trecere Kerem Shalom.
Anterior, în cursul zilei de miercuri au fost eliberate și două ostatice ruso-israeliene, care au ajuns deja în Israel.
Astfel, Hamas a eliberat miercuri, în total 16 ostatici.
29 nov. – Acum 6 ore
29-11-2023
Înalt oficial al Hamas: „Eforturile de a prelungi armistițiul nu s-au concretizat încă”
Osama Hamdan, un oficial…