Auldin Maxwell, în vârstă de 15 ani din Columbia Britanică, Canada, a doborât două recorduri mondiale Guinness pentru stivuirea unor blocuri Jenga şi a devenit sursa de inspiraţie pentru filmul de Crăciun al Hallmark, “A World Record Christmas”, lansat pe 16 noiembrie, scrie New York Post.
Maxwell a reuşit să aşeze 1 840 de blocuri Jenga de dimensiuni standard şi 900 de blocuri gigant pe o singură piesă aşezată verical. Adolescentul talentat, încadrat în spectrul autist, a devenit subiectul unui film, care urmăreşte povestea unui băiat cu autism numit Charlie, ce visează să stabilească un record mondial Guinness cu 1 400 de blocuri Jenga.
“Când am obţinut primul meu record, ştiam că pot mai mult. Mă tot trezeam că rămâneam fără blocuri Jenga, ceea ce m-a motivat să mă depăşesc”, a spus Maxwell.
Maxwell, pasionat…