Vineri, 17 noiembrie 2023, elevii claselor a XII-a de la Liceul Teoretic Teiuş au invitat bobocii la bal. Tradiţionalul eveniment – aşteptat de toţi liceenii, nu doar de cei aflaţi la început de drum – a avut loc la Casa de Cultură a oraşului Teiuş, începând cu ora 17:00. La concursul pentru Miss şi Mister Boboc s-au înscris 11 elevi, iar tema aleasă de organizatorii balului a fost: “Anii ‘80”. Cei 11 concurenţi au adoptat stilul vestimentar al anilor ’80 – culori vii, blugi cu talie înaltă, jachete de piele, accesorii exagerate sau ţinute sport, au fost atenţi şi la coafuri, oferind spectatorilor ocazia de a se bucura de atmosfera vibrantă a anilor ’80. Au prezentat scenete umoristice, dans sportiv, pantomimă, recitarea unei poezii creaţie proprie sau interpretarea unui cântec emoţionant. Există câteva momente artistice : două melodii free-style interpretate de Ciucă, câteva melodii ce au animat publicul interpretate de George Handru şi un moment folcloric interpretat cu profesionalism de ansamblul « Dor teiuşan ». Câştigătorii din această toamnă sunt: Florina Mărcuş – Miss Boboc, Alexandru Balica – Mister Boboc şi Sarah Koncz – Miss Popularitate.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com